Despre inflație și război. O perspectivă istorică

de Ovidiu Tânjală

Citim în ziare sau vedem la televizor președinți sau prim miniștrii întâlnindu-se la tot felul de reuniuni mai mult sau mai puțin simandicoase. Domnul Putin pare deosebit de activ, la fel oponenții săi din Occident. Inflația pare scăpată de sub control atât în Europa cât și în SUA, Rusia pare să fie singura neafectată de inflație.

Ce se ascunde în spatele acestei agitații politice? Dar oare de ce avem inflație?

Să recitim puțină istorie economică, poate că referințele istorice ne vor ajuta să înțelegem ce ni se petrece.

La începutul Imperiului Caesar a hotărât că dinarul roman trebuie să cântărească 3,9 g argintul având o puritate între 95 și 98%. Republica nu gestionase bine moneda, politicienii romani fiind poate primii care au descoperit că publicul preferă să plătească pentru războaie și mită electorală mai degrabă printr-o taxare indirectă, anume prin inflație, decât prin taxare directă. Acesta a fost motivul pentru care dinarul republican a scăzut în greutate de la 6,81 g la 3,9 g în decurs de două secole. Dar avea oare Imperiul să gestioneze mai bine moneda? Desigur că nu! Războaiele, armata, luxul elitelor trebuiau să aibă consecințe, iar consecințele s-au revărsat asupra plebeilor printr-un dinar care în decurs de trei secole a pierdut la început în greutate și puritate pentru ca mai apoi să piardă doar în puritate până când greutatea a devenit irelevantă tocmai pentru că dinarul nu mai conținea argint. Epuizându-și astfel posibilitatea de a înșela populația prin tipărire de monedă calpă, împărații romani au intrat în incapacitate de plată, nu și-au putut plăti nici măcar gărzile iar imperiul s-a prăbușit.

La începutul Primului Război Mondial moneda britanică era moneda de rezervă a întregii lumi, a deține lire englezești era echivalent cu a deține aur, moneda putând fi oricând și de oricine răscumpărată în aur, după dorință. Deși în acele vremuri elita britanică încă cunoștea istorie clasică, guvernul britanic a luat decizia de a suspenda convertibilitatea în aur pentru a putea – inflaționând firește – plăti costurile războiului. Costurile războiului, distrugerile și scoaterea din activități productive a celor mai productivi dintre englezi au însemnat sărăcirea populației, scăderea nivelului de trai a fost făcută acceptabilă politic folosindu-se inflația. Spre sfârșitul anilor 20 s-a încercat revenirea la convertibilitatea în aur la valoarea dinainte de război – de parcă distrugerile generate de acesta n-ar fi existat – încercare firește eșuată. Din 1914 încoace lira englezească nu mai este convertibilă în aur, dolarul devenind moneda de rezervă a întregii lumi. Nu a trebuit să treacă decât o jumătate de secol pentru ca pe urmele lirei să se ducă și Imperiul Britanic, Commonwealth-ul devenind echivalentul fiduciar al acestuia.

Istoria este plină de războaie care au fost duse pe seama tipăririi de monedă falsă emise de diverse guverne, moneda falsă a făcut posibile carnagii cât se poate de reale din epoca romană și până în ziua de astăzi.

Am văzut mai sus cum de a ajuns dolarul monedă de rezervă a întregii lumi. Deși sămânța distrugerii sale fusese pusă în 1913 (fondarea FED), fost un proces natural, SUA aveau cea mai puternică economie a timpului, marca Republicii de la Weimar tocmai intra în istoria economică ca exemplu negativ al distrugerii unei monede prin hiperinflație, Rusia era distrusă de comuniști, Franța pășea pe drumul irelevanței economice și politice. Având credința greșită că o monedă așa zis ”puternică” trebuia să fie emisă de un stat puternic lumea credea că nu există alternativă la dolar deși până și leul românesc sau deținerea de aur erau posibilități de economisire cel puțin la fel de naturale precum deținerea de dolari, dolarul a avut din 1914 încoace monopol ca monedă de rezervă.

Dar monopolul are costurile sale, monopolistul crede că își poate permite să impună costuri artificiale clienților săi. Confiscarea aurului ca urmare a crizei economice, finanțarea războaielor sau a statului social tipărind monedă calpă sunt astfel de costuri. Falimentul dolarului a fost declarat de președintele Nixon acum o jumătate de secol, acesta urmând cheltuielilor statului american cu Războiul Rece dar și cu cele prilejuite de războaiele din Coreea sau Vietnam. După 15 august 1971 dolarul a devenit o monedă fiduciară, fără vreo legătură cu aurul. Politicieni americani au crezut că au primit un cec în alb, că acum pot tipări oricât de multă monedă falsă fără a suporta consecințe. Întreaga lume era silită să-și țină economiile în dolari, competiția din partea mărcii era firavă, aceasta fiind sub presiunea statului asistențial german. Acesta era motivul pentru care americanii au crezut că pot tipări oricât, că pot susține nu doar cursa înarmărilor împotriva URSS dar și diverse războaie fără a fi siliți să plătească vreodată nota de plată. Exorbitantul privilegiu al deținerii monedei de rezervă însemna că, inclusiv națiunile împotriva cărora SUA lupta în războaie mai reci sau mai calde, susțineau războaiele împotriva lor însele de fiecare dată când făceau tranzacții în dolari americani.

Suntem acum pe cale să înțelegem agitația domnului Putin, ca și a celorlalți lideri implicați în conflictul din apropiere. În vreme ce dl. Biden știe că războiul împotriva Rusiei poate fi dus doar atâta vreme cât nota de plată nu este prezentată direct americanilor, aceasta trebuind să ia forma unei taxe globale, pentru război trebuind să plătească orice parte a unei tranzacții comerciale ce implică dolari iar aici includem și Rusia, domnul Putin face tot ce poate pentru a convinge partenerii Rusiei să tranzacționeze diversele bunuri în orice altă monedă – preferabil rubla – decât dolarul american.

Ecartul între economia Rusiei și cea a SUA este imens, oricât de mult s-ar fi dezindustrializat SUA, oricât de fiduciară ar fi devenit economia acesteia, oricât de mult capital s-ar fi distrus inutil în războaie fără sens sau în programe sociale distructive în primul rând pentru americani, SUA dispune de incomparabil mai mult capital decât are Rusia la dispoziție după mai bine de șapte decenii de comunism. Însă Rusia poartă un război pe propriul teritoriu – căci acesta este adevărul – și tocmai pentru că Rusia este practic cu spatele la zid, rușii vor trebui să compenseze cu sânge ecartul de capital și implicit de tehnologie pe care Occidentul îl va investi în acest conflict.

Cel mai probabil istoricii vor considera că data de naștere a Imperiului American este 15 august 1971, atunci când dl. Nixon, președintele de atunci, a anunțat închiderea ferestrei de convertibilitate în aur a dolarului, 15 august 1971 fiind data de naștere a dolarului fiduciar. Dacă imperiile roman sau britanic aveau populații încă obișnuite să tranzacționeze în aur, această referință este complet străină contemporanilor noștri. Se prea poate ca în conivență cu celelalte bănci centrale dolarul să poată fi diluat la nesfârșit, elitele putându-și permite prin efectul Cantillon orice extravaganță, trimițând fără prea mari dificultăți nota de plată plebeilor. Dar imperiile roman și britanic ne-au mai arătat și altceva, nu doar faptul că imperiul se destramă laolaltă cu moneda ci și că moneda fiduciară creează elite fiduciare, moravurile acestora decad, morala se transformă în viciu, perseverența și munca asiduă în extravaganță cinică și sterilă, arta în degenerare. Este necesar să se întâmple astfel, vom desluși într-un alt text logica economica care ne împinge în mod necesar într-o astfel de direcție. Este posibil ca Rusia să piardă acest război însă, uitându-ne la propriile noastre elite, la valorile acestora, nu avem cum să nu înțelegem că sfârșitul lumii noastre s-a petrecut deja.

https://t.me/VociIndependente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.