Sfârșitul eufemismelor

 de Ovidiu Tânjală

Trăim vremuri stranii, cei mai mulți dintre noi și-ar fi imaginat cu dificultate acum cinci ani de zile instalarea oficială a cenzurii în Europa, introducerea restricțiilor de circulație în Occident, arestul la domiciliu practicat pe scară continentală după cum a fost cazul în Australia sau Europa, nivele inimaginabile ale represiunii precum cu toții am văzut în Canada. Cu greu mai putem vorbi despre Occident ca despre un spațiu al libertății, cu toții știm că singurele țări europene rămase oarecum libere în ultimii ani au fost Suedia și Belarus, aceasta din urmă fiind o dictatură.

În vremuri normale afirmația de mai sus ar fi fost ridicolă sau pură propagandă, din păcate însă nu trăim vremuri normale. Ca liberal clasic am avut tot soiul de iluzii – inutile în vremuri precum cele pe care le trăim – credeam că libertatea poate fi măsurată, cuantificată, că pot fi stabilite ierarhii, că putem lua decizii bazându-ne pe rațiune și pe date empirice.

Nu sunt vremuri normale, epidemia este acum înlocuită de război, trecem dintr-o logică a suprimării libertății în numele pandemiei într-una de distrugerii a celor mai elementare drepturi cetățenești în numele războiului între terțe țări, deocamdată este vorba de războiul dintre Rusia și Ucraina. Ca și epidemia liberticidă pe care o lăsăm încet în urmă, războiul ce se desfășoară în nord est trebuie înțeles, trebuie transpus în concepte clare pentru a-l putea judeca și înțelege dincolo de propaganda oficială și oficioasă care se revarsă asupra noastră. Înțelegerea, cuantificarea, ierarhizarea și măsurarea libertății este, așa cum am spus mai sus, o iluzie liberal-clasică, cel care scrie aceste rânduri realizează futilitatea acestui demers, vremurile pe care le trăim sunt vremuri isterice, vremuri de transpirație și de sânge, rațiunea și logica au fost demult sacrificate.

Căci pentru o analiză empirică a conflictului din nord dispunem de date în care ne este dificil să credem, sunt încă datele ce-au fost valabile într-o altă epocă, cea a normalității încheiate acum mai bine de doi ani. Ierarhiile sunt astăzi răsturnate dar – în noianul de propagandă – un exercițiu inutil de analiză a conflictului ruso – ucrainean, fie și pe baza unor date empirice pe care le simțim a fi deja depășite și false, nu va face rău nimănui, eventual va fi o mărturie anacronică a anormalității și a nebuniei vremurilor pe care le trăim.

Ucraina (locul 130 ca libertate fiscală) se învecinează cu opt țări, le vom enumera în ordine alfabetică alături de poziția în ierarhia libertății bazată pe indicele de libertate fiscală calculat de fundația Heritage, un think tank conservator american. Este vorba de Belarus (135), Georgia (26), Moldova (78), Polonia (39), România (47), Rusia (113), Slovacia (36) și Ungaria (48). Observăm cu ușurință că – exceptând Belarus – Ucraina este cea mai puțin liberă tară din regiune, cetățenii ucrainieni sunt cei mai oprimați oameni din Estul Europei, propriul guvern este mai costisitor și mai oprimant decât orice guvern competitor din zonă. În ordinea stabilită de indicele de libertate fiscală, cetățeanul ucrainean ar fi mai liber dacă propriul guvern ar fi înlocuit de guvernele georgian, slovac, polonez, român, ungar, moldovean sau rus, ar fi mai puțin liber doar dacă administrația ar fi preluată de guvernul din Minsk, adică de cel belarus. În absența propagandei, dacă am elimina chestiuni străine nouă liberalilor clasici și am avea în vedere doar ceea ce este observabil empiric și cuantificabil rațional, ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o eliberare a omului simplu de povara fiscală a propriului guvern în favoarea unei opresiuni marginal mai mici (113 față de 130) exercitată în numele guvernului rus. Desigur, indicele libertății calculat de cei de la The Heritage Foundation arată așa cum arată și pentru că guvernele știu că sunt în competiție unul cu celălalt, centralizarea sub umbrelă rusă (113) sau chiar georgiană (26) nu va spori libertatea decât pentru o scurtă durată, pe termen lung lipsa competiției între guverne pentru supuși și resurse de capital va conduce către pierderea libertății, teorema progresiei nu lasă loc de îndoială în această privință. Această evoluție este întru totul confirmată de efectele centralizării politice la nivelul Uniunii Europene, pierderea accelerată a libertății, oficializarea cenzurii, sunt perfect corelate cu lipsa opțiunii care a venit la pachet cu extinderea accelerată a UE.

Libertatea este un concept straniu, decenii de muncă tocmai au fost aruncate la coș de evoluțiile prilejuite de pandemia liberticidă începută acum doi ani. Atunci când vedem că Austria (22) vaccinării obligatorii sau Australia (12) arestului en masse la domiciliu sunt mai libere decât Belarus (135) – singura țară care a ignorat virusul la modă – nu putem decât să ne recunoaștem eșecul conceptual și să încercăm să regândim fundamentele viziunii noastre despre libertate și lume.

Noi liberalii clasici suntem oarecum pudibonzi, din motive dincolo de scopul acestui text preferăm să povestim oricui este dispus să ne asculte despre societăți care au luat în mod sistematic decizii pe baza unor preferințe temporale de scurtă durată și nu de societăți pur și simplu degenerate, vorbim despre descurajarea sistematică a investițiilor pe termen lung și nu despre nihilism, sunt convins că cu puțină străduință vom găsi eufemisme edulcorate și pentru satana pe tocuri cocoțată în vârful statului pe care o vedem dansând pe ecrane. Din păcate pentru noi liberalii, vremea eufemismului ca și cea a tetrapiloctomiei conceptului de libertate a apus, disecând nuanțe, divizând libertatea în ceea ce-am crezut că putem cuantifica și analiza n-am băgat de seamă că aceasta a decedat, am analizat infinitul mic și am pierdut întregul din vedere, eșecul ne este complet, imposibil de ignorat sau de negat.

A aduce dezbaterea politică din spațiul propagandei înapoi în spațiul rațiunii, din spațiul patologicului în cel al firescului naturii umane și al realității materiale va necesita coerență și creativitate intelectuală. Alternativa este cea pe care o trăim și vedem cu toții, satana cu botniță sau tocuri, nihilismul suprem, sclavia covidoasă sau cea războinică.

2 Comments

Dă-i un răspuns lui serf Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.