Avalanșa de hârtia calpă

Se pare că primul ministru, un general fost șef al marelui stat major, a plagiat lucrarea de doctorat. Căci omul este doctor în științe militare, nu este așa după cum îl vedem cu toții, un dulap incongruent și agramat.

Domnul Ciucă este al treilea prim ministru român ce are probleme cu teza de doctorat, domnii Ponta și Tudose sunt iluștrii săi predecesori într-ale plagiatului. O culme a imposturii este domnul Oprea (vicepremier și coordonator de doctorate). Au plagiat și Constantin Popa (membru titular al Academiei), domnii Mang (fost ministru al educației), doamna Koevesi (procuror șef) lista plagiatorilor este practic nesfârșită. Impostori precum domnii Florin Roman (fost ministru, Președinte de Cameră etc), Allen Coliban (Primar Brașov), Robert Negoiță (Primar București), Florin Oancea (primar Deva), Laurentiu Baranga (Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor) populează la toate nivelele politica și instituțiile publice românești.

Situația este întru totul similară peste tot în Occident, traseul profesional al doamnei Koevesi fiind edificator în acest sens. Practic doamna Koevesi a promovat în așa zisa ierarhie europeană după ce afacerea de plagiat în care a fost implicată a devenit publică. Președintele în exercițiu al Comisiei Europene doamna Ursula von der Leyen a plagiat de asemenea, cred că avem o țară ca afară, impostura românească și cea europeană sunt sincrone, am împlinit idealurile lovinesciene, o dată cu promovarea doamnei Koevesi europenismul românesc și-a luat cu excelență examenul de maturitate.

Dar cum de-am ajuns aici? Cum de este posibilă o astfel de situație?

În primul rând ar trebui să observăm că toate numele pomenite mai sus sunt ale unor politicieni sau ale unor oameni care gestionează resurse publice. Nu sunt oameni cunoscuți pentru succesul în afaceri, sunt oameni care și-au petrecut viața trăind din taxele plătite de contribuabili. Descoperim astfel o primă dimensiune a corupției academice, aceasta este generată de lipsa oricăror de criterii de performanță în domeniul public, absența pieței face imposibilă orice evaluare obiectivă a performanței în așa zisul sector public. Diplomele de tot soiul, masteratele și doctoratele sunt utile, în lipsa altor modalități de evaluare, angajatorul delegă mediului universitar evaluarea competenței personalului pe care urmează să-l angajeze. Desigur, universitarii nu sunt naivi, sunt oameni care funcționează la fel ca oricare dintre noi, poate ceva mai rapid decât restul societății tocmai pentru că tind să aibă un IQ mai mare decât media populației pe care pretind că o educă. Și pentru că sunt raționali și inteligenți aceștia vor recunoaște mai rapid față de restul populației stimulentele economice. Sunt oameni normali, acesta este motivul pentru care vor tinde să-și maximizeze profiturile și să minimizeze efortul investit în obținerea acestor profituri. Întrucât universitarii știu că angajatorilor din domeniul public le lipsesc criteriile de evaluare, vor produce diplomele de care sectorul public are atâta nevoie fără a se implica și în obținerea competențelor presupuse de diplomele eliberate.

Iar atunci când din cenușiul administrației publice, diverse personaje ambițioase fac saltul către domenii competitive precum cel politic apar probleme precum cele pe care le are în prezent domnul Ciucă, primul ministru în funcție. Plagiatul – regula și nu excepția așa zisei educații de care au parte birocrații occidentali – este devoalat pe loc de mâna invizibilă a pieței.

Deși explică o mare parte lipsei de performanță, o mare parte a corupției sistemice specifice învățământului occidental, schema de mai sus este desigur simplistă și nu acoperă întreaga mizerie specifică sistemelor educaționale din occident.

Există o mulțime de profesiuni reglementate, accesul la acestea fiind condiționat de obținerea unei diplome. Arhitecții, avocații, contabilii, farmaciștii, inginerii, medicii, notarii etc cu toții trebuie să obțină o diplomă universitară pentru a-și putea practica meseria. Acesta este un alt motiv al corupției universitare, există o cerere pentru diplome în toate domeniile de mai sus, este evident că universitarii vor reacționa în consecință.

Dar nu doar în așa zisul sector de stat sau în cel pseudo-privat sunt probleme. La un moment dat ajunsesem să cunosc o mulțime de oameni integri, posesori de doctorate tehnice care pur și simplu nu și-au găsit slujbe în domeniul lor de expertiză. Ne-am dezindustrializat cu o viteză incredibilă dar am continuat să producem doctorate în inginerie de tot soiul, în chimie sau fizică de parcă furnalele încă ar mai fumega, strungurile ar mai merge, turbinele s-ar mai învârti. Oare mai poate sistemul universitar românesc sau european produce doctorate oneste în anumite discipline tehnice în condițiile în care industria corespunzătoare a dispărut cu totul din România sau din Europa? Dar cum ar putea oare industria românească absorbi un om având un doctorat în inginerie mecanică de exemplu? Desigur că nu este posibil, o persoană integră va folosi studiile doctorale ca substitut de experiență profesională, de experiență managerială pentru a avansa în ierarhia firmei pentru care lucrează. Iar dacă integritatea lipsește va constata că așa zisele firme de consultanță premiază studiile doctorale și va deveni parte a faunei fondurilor europene, a proiectelor finanțate de Banca Mondială etc ce poluează mediul pseudoeconomic și pseudoacademic specific capitalelor vestice.

Inflația de hârtie cu pretenții de diplomă afectează toată societatea, până și biserica noastră pare a fi afectată. Dintre cei treisprezece membri ai Sfântului Sinod doar trei nu au studii doctorale, însuși Patriarhul pare a avea un parcurs profesional specific unui cercetător științific. Oare la ce folosesc hârtiile deținute de păstorii noștri? Pot fi studiile – oricât de înalte – un substitut al credinței? Este Sfântul Sinod un consiliu academic sau este garanția credinței și a tradiției noastre creștine? Cum ar fi arătat biserica noastră, relația acesteia cu societatea, cu intelectualii conservatori, dacă credința și stagiul monahal ar fi fost criteriile pentru a avansa în organismele de conducere iar nu doctoratele obținute prin Occident? Înalții prelați au sărit din blugi direct în scaune episcopale, cu prea puține excepții ar fi trebuit să fie cel mult consilierii unor oameni care și-au petrecut viața în mânăstire, consilieri care să-și îndrume episcopii către înțelegerea problemelor laicilor.

Citind cele de mai sus este limpede că menirea universității (post)moderne nu este doar aceea de a produce competență, mai degrabă este vorba de producția de diplome de licență, masterat, doctorat etc.

Lipsa pieței libere în domeniul educațional, poluarea pieței universitare și așa firave cu semnale aberante venite dinspre sectorul public, dinspre marile corporații, a făcut ca în interiorul universității ierarhiile să se distorsioneze, ierarhia universitară este rezultatul diverselor coterii a căror singură menire este conformismul birocratic față de criterii artificiale de evaluare academică care au ajuns să înlocuiască erudiția, atașamentul față de cultura și față de civilizația noastră.

Respectul față de cunoaștere și excelență a dispărut, a dispărut respectul față de carte. Studenții simt că ceva nu este în regulă, că nu au de ce să învețe, că sunt puși să reproducă aberații și procedează în consecință. A-ți trimite șoferul la examene – așa după cum a făcut primarul în exercițiu al Devei – este, în cele din urmă, un semn de bun simț și de sănătate mintală. Transformarea școlii într-un mediu orwellian, poluarea acesteia cu camere video după modelul sinistru instituit de dr. Funeriu este un simptom al divorțului școlii de tradiție și de societate, a imposibilității acesteia de a se reconecta la propriile rădăcini. Eșecul etatismului este evident, soluția etatistă duce ca întotdeauna către brutalitate, asta ne arată cu atâta claritate involuntară dr. Funeriu. Nu știm să hrănim excelența sau curiozitatea intelectuală dar știm să transformăm locul într-o închisoare modernă – soluția dr. Funeriu este o epitomă a statului de oriunde și de pretutindeni. Etatismul și activismul marxist au distrus școala, universități fondate acum un mileniu și-au epuizat misiunea, sunt ruine decăzute ale trecutului oricât de moderne ar fi clădirile în care funcționează.

Refondarea universității în stil nord american, explozia educației parentale sunt simptome ale normalității care se încăpățânează să persiste în ciuda penalizărilor financiare sau legale impuse de statele ce vor să-și păstreze controlul ideologic asupra educației, în ciuda climatului egalitarist în impus de aberația marxistă dominantă intelectual în zilele noastre. Da, cartea nu va dispărea, până la urmă totul se reduce la contemplarea clopotului desenat de Gauss acum două sute de ani. Etatismul, iluzia educației de masă, ne-au distrus societatea, până la urmă vom reconstrui pe ruinele civilizației noastre, vom recupera cumva tradiția și miezul culturii noastre. Dar până la reconstrucție mai avem de parcurs deșertul educațional întins până dincolo de orizont, fiecare copil scos din malaxorul postmodernității, fiecare carte citită, fiecare cuvânt corect articulat sunt pași către salvare, către civilizație și viață.

2 Comments

  1. Pingback: Inflația de hârtie cu pretenții de diplomă afectează toată societatea - gandeste.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.