Oamenii secolului XXI și împăratul muștelor

Văzând accidental o carte pe masa uneia dintre fetițele mele am înțeles dintr-o dată unul dintre motivele pentru care în Occident, un loc în care viața era altădată plăcută, o oază a libertății și a bunăstării este pe cale să apară o societate totalitară, o societate croită după tipar intelectual marxist asezonată cu mizeria patologică specifică postmodernismului de sec. XXI. Pentru prima parte a vieții mele ceea ce numeam Occident a fost o bună aproximare a perfecțiunii, apoi acesta a intrat într-un declin pe care importul de imigranți afro asiatici sau sud-americani precum și suprastructurile imperiale din ce în ce mai cuprinzătoare și mai abuzive nu au putut decât să-l accelereze.

Distopiile – pe lângă clasicele 1984George Orwell, Minunata Lume nouăAldous Huxley, 451 de grade FahrenheitRay Bradbury, Harrison BergeronKurt Vonnegut, Împăratul muștelorWilliam Golding, Particule Elementare, Supunere etc – Michel Houellebecq aici includ și utopiile scrise de diverși intelectuali de la Platon la Marx – au meritul că ne arată în ce mod putem greși, în ce mod ne putem distruge societățile.

Torționarii moderni, căci nu mai există de mult politicieni, sunt eclectici, s-au inspirat din mai toată filmografia de mai sus pentru a distruge Occidentulcăci cu excepția notabilă a lui Boris Johnson ar fi oarecum nedrept să-i bănuim că au deschis vreodată o carte – cel mai probabil au asimilat pseudocultura pe care vor să ne-o impună în modul sugerat de Bradbury în 451 grade. Nu am să pomenesc astăzi de evidenta asemănare a noului totalitarism comunisto-medical ce ni se propune cu societățile descrise de Orwell, Huxley, Houellebecq sau Vonnegut căci pe masa fetiței mele am văzut Împăratul muștelor a lui Golding, cea mică se pregătea să îi facă un rezumat pentru ora de literatură.

Povestea este simplă, un avion plin de băieți de 6-7 ani care fug din calea războiului eșuează pe o insulă tropicală, un paradis terestru. Supraviețuiesc doar copiii, adulții mor cu toții. Cu uimitoare eficacitate băieții aleg un lider – spre norocul lor se dovedește a fi un băiat decent. Sarcinile sunt distribuite, întreținerea continuă a unui foc de semnalizare, vânătoarea etc. Atmosfera se degradează treptat, apare eternul pretendent la șefie, totul degenerează, moartea și frica își fac intrarea în scenă. Decența este restabilită, apariția civilizației reprezentată de un ofițer naval britanic salvează ce se mai putea salva. Concluzia acestuia – ușor sarcastică – ”aș fi crezut că niște băieți britanici – căci sunteți britanici nu-i așa? – ar fi trebuit să fie în stare să ofere un spectacol mai bun.” este poate cea mai îngrijorătoare frază a cărții căci ofițerul ar fi trebuit să știe că civilizația pe care o reprezintă este fragilă, că dispare în absența tradițiilor și a instituțiilor pe care un ofițer britanic le reprezintă, că ceata de băieți nu putea face altminteri, spectacolul oferit de aceștia trebuia cu absolută necesitate să fie de proastă calitate.

În loc să încercăm să ne respectăm și să ne înțelegem tradițiile, în loc să fim îngăduitori cu instituțiile care ne-au făcut posibilă civilizația am ales să le atacăm cu ură, să le deconstruim, mărșăluim prin ele nu pentru a le consolida ci pentru a le distruge transformându-le în opusul a ceea ce acestea ar fi trebuit să devină în momentul în care au fost fondate. Am evacuat din educație referințele la propria cultură și civilizație, am eliminat studiul limbilor clasice, propria limbă este studiată acultural și anistoric ca mijloc de comunicare, ne-am decivilizat cu bună știință căci ura față de creștinism și civilizația sa este imanentă ideilor marxiste, este imanentă propriilor noastre idei.

ieții de pe insula imaginată de Golding au ajuns pe insulă inocenți, au plecat de pe insulă bărbați. Chiar de la sosirea pe insulă au eșuat căci nu aveau cum să conserve civilizația părinților lor deși s-au străduit din răsputeri să o facă. Revenirea la civilizație a fost o binecuvântare, au acceptat-o cu bucurie și cu ușurare.

Acum o jumătate de secol civilizația noastră era una matură, asta deși sâmburele distrugerii dăduse deja roade în 1792. A produs cu succes bărbați ce au construit o societate din ce în ce mai etatizată, statul a preluat treptat sarcinile adulților ce lipsiți de responsabilitatea deciziilor asupra cursului propriei vieți au redevenit treptat copii. Iar Golding ne arată ce se întâmplă cu copiii atunci când aceștia încearcă să construiască o societate.

Împăratul muștelor este Belzebut adică Satana, Godling nu a dat întâmplător acest titlu cărții sale. Răul pe care-l vedem mustind în jurul nostru este măsura imaturității noastre și tocmai de aceea pentru noi opusul răului nu este binele – căci nu mai știm să-l recunoaștem – ci redescoperirea propriei tradiții. Din păcate însă nu văd la orizont nici un ofițer britanic care cu sarcasm, pudoare și decență să ne ducă din nou către civilizație.

2 Comments

  1. Apostol M.

    Idea articolului este bună, dar tendențioasă deoarece vede totul din unghiul unui britanic (cel care l-a scris în original), mai bine spus al unui arogant cuceritor și răspânditor de „civilizație” cu japca.
    Noi, românii vedem lucrurile altfel, deoarece suntem cu mult mai apropiați de rădăcinile tradițiilor noastre, în timp ce britanicii nu le mai pot vedea în negura vremurilor trecute ascunse sub pospăiala umanistic modernistă.
    Activând în cercuri naționalist-internaționale de multă vreme, primul lucru pe care l-am constatat a fost esențiala diferență între noi și ei, și anume că la noi naționalismul vine direct de la Dumnezeu, fiind similar și pentru America latină, timp în care naționalismul „anglo” este 100% ateist adică mai bine spus satanist.
    Pentru mine, acel ofițer britanic „care cu sarcasm, pudoare și decență să ne ducă din nou către civilizație” este doar același Belzebut dar cu o pălărie diferită, cu o ținută impecabilă dar înșelătoare, desigur.

    1. serf

      Domnule dragă vă înțeleg argumentul și vă dau dreptate. Ați mai fi putut adăuga la lista dvs. pe lângă anumiți sud americani (unde adesea naționalismul și anti-americanismul maschează un comunism pervers să-i zic bergoglian) și dreapta catolică franceză. Sunt conștient de ceea ce spuneți și totuși țin la ofițerul meu britanic în ciuda crimelor făcute în cel de-al doilea război mondial etc. Chestie de Kipling, nu pot să vă justific rațional. Vă dau însă dreptate. Din păcate discuția este teoretică, în loc de ofițeri britanici sau politicieni creștini avem de-a face cu Belzebut. Pur și simplu.

Dă-i un răspuns lui serf Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.