Sunt cetățean european și am drepturi

Într-una din zilele trecute am aflat de la reprezentantul unui furnizor că va părăsi compania pentru care lucrează de mai bine de zece ani, domnul era fericit că a găsit ceva mai bun. Cum este un om pe care-l cunosc de mulți ani de zile l-am întrebat ce va face în continuare iar domnul mi-a răspuns că nu va mai vinde medicamente, va vinde nepalezi, noua slujbă constând în a face turul fabricilor din vestul țării pentru a propune diverșilor industriași importul de muncitori, tehnicieni și ingineri din Nepal.

Firma pentru care urmează să lucreze în curând fostul meu colaborator este una cât se poate de serioasă având consuli etc pe statul de plată sau în proximitatea acestuia, toate comenzile de personal urmând a fi prompt onorate. Mai mult, personalul tehnic superior – inginerii – va ajunge în România având cunoștințe de limba română care să permită purtarea unor conversații simple la noul loc de muncă. Se pare că limba română este studiată la nivel de cozerie în Nepal, oricât de mulți bani ar fi pompat contribuabilii în Institutul Cultural Român nu s-ar fi ajuns la un astfel de rezultat, societatea cu răspundere limitată la care urmează să lucreze colaboratorul meu având, din acest punct de vedere, rezultate uimitoare.

Știu din proprie experiență că este extrem de dificilă recrutarea personalului de orice calificare, firma pentru care lucrez suferă în mod cronic de lipsa de personal, dezvoltarea acesteia este afectată de lipsa de oameni dornici să muncească.

Această situație este în primul rând generată emigrarea cauzată de taxarea exorbitantă a muncii în România, românii plătesc taxe mai mari pe muncă decât oricare dintre omologii lor din țările ex- comuniste, nivelul total al taxării ajungând la peste 50%. Goniți de munca în regim de iobăgie milioane de români au părăsit România plecând către zări în care munca este mai puțin sau deloc taxată, practic au ales să muncească la negru sau gri în în țările dezvoltate din vestul Europei.

Un al doilea motiv pentru care este dificilă recrutarea personalului este creșterea constantă a salariului minim pe economie corelată cu lipsa de experiență a celor care doresc să pătrundă pe piața muncii. Am refuzat de nenumărate ori să-mi angajez asistenți fără experiență dat fiind faptul că salariul minim este mult peste productivitatea la care mă pot în mod rezonabil aștepta de la un om fără experiență în muncă. Creșterea salariului minim îi afectează tocmai pe cei mai vulnerabili și necalificați dintre români, aceștia devin șomeri pe termen lung până-și pierd răbdarea și se vor îndrepta către zone informale ale pieței muncii sau se vor reorienta către un angajator din sistemul public acolo unde productivitatea, performanța și competența nu au vreo importanță.

Un alt motiv pentru care recrutarea este dificilă este și slaba calitate a școlii. Am experiența a nenumărate interviuri în care proaspeți absolvenți de școli post liceale sau de universitate au avut dificultăți să răspundă la întrebări tehnice elementare privitoare la studiile tocmai absolvite sau la viitoarea lor profesiune. În același timp însă, am aflat adeseori cu uimire de la oameni fără vreo experiență în muncă despre inovațiile guvernului în domeniul legislației muncii, tinerii absolvenți erau foarte la curent cu ceea ce credeau că li se cuvine, cu ceea ce au învățat în școală că sunt drepturile unui angajat. Chestiuni precum distincția între ceea ce numim drepturi pozitive și ceea ce numim drepturi negative le-au fost tuturor – inclusiv celor având studii universitare medicale absolvite – străine, lipsa de reflexie și introspecție filozofică fiind șocantă, atitudinea de tipul sunt cetățean european și am drepturi fiind prevalentă printre cei care ar fi dorit să se alăture echipei pe care o conduc. În astfel de condiții nu pot să nu-i înțeleg pe aceia care ar dori să angajeze nepalezi în locul copiilor răsfățați ai sorții produși de universitățile europene.

Permisul de muncă al străinilor veniți în România este dependent de angajator, în nici un caz nepalezii șamd nu-și pot permite să refuze orice cerere a acestuia. De asemenea nu se pune problema reclamării angajatorului la așa numitele Inspectorate Teritoriale de Muncă, nu doar pentru că oamenilor veniți din Nepal li se pare natural să muncească zece ore pe zi ci și pentru că – așa după cum am menționat anterior – existența contractul de muncă condiționează șederea străinului venit din Asia în România. Și tocmai pentru că nepalezii vin în România să muncească în vreme ce românii se duc la slujbă știind că sunt cetățeni europeni și că au drepturi, angajatorii preferă să angajeze nepalezi și nu români.

Evoluția numărului permiselor de muncă în România vorbește de la sine: dacă în 2018 se emiteau 15 mii de permise de muncă în 2022 se vor emite 100 de mii de permise. Deocamdată este vorba de străini ce vor face în special muncă necalificată și care vor pune presiune pe salariile și pe condițiile de muncă ale celor mai săraci dintre români. O dată cu trecerea timpului, o dată cu sofisticarea procedeelor folosite de agențiile de recrutare, vor veni oameni din ce în ce mai calificați care vor schimba piața românească a muncii, este suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă în occident pentru a ne întrezări viitorul.

Da, se pare că viitorul limbii române se stabilește în Vietnam, Sri Lanka sau Nepal, se pare că aici am ajuns. Este desigur vina noastră, ar trebui să ne gândim la asta atunci când nu ne facem temele, atunci când preferăm să plecăm în vacanță în loc să decidem să avem copii sau atunci când credem că ar trebui să ne plimbăm cățelul în loc să avem grijă de nepoți, cu toții, tineri, adulți și bătrâni am contribuit la ce ni se întâmplă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.