Despre sandale și canari

Jucând baschet cu copiii mi-am distrus prima pereche de sandale din acest an, calitatea a fost abominabilă, pur și simplu talpa s-a dezlipit făcând sandaua de nefolosit. Voi mai schimba în acest an încă o pereche, de obicei distrug două perechi pe an. Nu m-am așteptat ca sandalele să cedeze deja căci anul ăsta sezonul de purtat sandale a întârziat mult, până acum a fost o vară rece, le-am purtat cu intermitențe, le-am purtat mai puțin de o lună. Folosesc marca respectivă de sandale de aproximativ 15 ani, costul a fost constant în zona de +/- 200 lei. La început mă țineau un sezon, acum țin o jumătate, se pare că anul ăsta va fi primul în care voi folosi – cel mai probabil – trei perechi de sandale. În cei 15 ani care-au trecut am îmbătrânit, nu mai sunt la fel de mobil ca acum 15 ani, m-am schimbat, nu mai merg încălțat în sandale zeci de kilometri, pur și simplu calitatea sandalelor este mai slabă acum decât cea de acum 15 ani.

Tot ieri canarul și-a rupt cușca, pur și simplu grilajul a cedat de atâta țopăială, presupun că materialul a obosit într-un fel sau într-altul. Canarul familiei noastre este chiar o pasăre cântătoare, un ghem pufos deloc diferit de cel pe care-l avea bunica mea în tinerețe, nu a devenit în cei 80 de ani ce-au trecut vreun monstru siderofag. Fiind martor circului vaccinării realizez că guvernul are intenția să ne modifice genetic dar nu pot presupune că atenția oamenilor de știință plătiți de guvern s-a îndreptat tocmai înspre canari. Desigur, calitatea cuștii a fost cea care-a fost, am cumpărat una nouă cu 62.99 lei.

Aș putea continua pagini întregi cu exemple precum cele de mai sus, am ales cele două cazuri care m-au agasat în cursul zilei de ieri suficient de mult pentru a avea imboldul să scriu acest text. Dar cu toții putem da exemple întru totul similare, mai mult sau mai puțin mundane, realizez că sandalele de mers pe munte sau cuștile de canar sunt produse de nișă. Pâinea noastră cea de toate zilele a suferit transformări spectaculoase, dacă Maria Antoanetta ar fi fost un geniu al surogatului precum sunt contemporanii mei n-ar fi sfârșit pe eșafod ci ar fi rămas în istorie ca o regină a ersatz-ului. Căci chiar și pâinea noastră cea de toate zilele este acum un soi de cozonac pufos, este mare și pufoasă dar nu prea trage la cântar căci este mai mult bule de aer decât pâine. Pur și simplu pentru a-i conserva cât de cât prețul (care în ciuda unor astfel de eforturi continuă să tot crească) pâinea a ajuns să conțină mai mult aer decât făină, sunt mereu uimit de calitatea execrabilă a acesteia ori de câte ori dau accidental peste o felie de pâine cumpărată din magazin.

Nu știu care este denumirea corectă a faptului că nominal dăm aceeași cantitate de bani pentru produse având o calitate din ce în ce mai slabă. Aș fi tentat să numesc fenomenul inflație dar nu aș face decât să sporesc confuzia conceptuală din jurul acestui termen. Referindu-se la inflație Ludwig von Mises spunea că nu putem să ne luptăm cu un rău pe care nu-l putem defini și tocmai de aceea a insistat asupra rigorii în exprimare.

Să-i dăm din nou cuvântul lui von Mises:

Noțiunile de inflație și deflație nu sunt concepte praxeologice. Ele n-au fost create de economiști, ci de vorbirea curentă a marelui public și a politicienilor. În el este implicată eroarea populară că ar exista ceva de felul monedei neutre, sau al monedei cu putere de cumpărare stabilă, și că moneda sănătoasă ar trebui să fie neutră și să posede o putere de cumpărare stabilă. Din această perspectivă, termenul de inflație a fost întrebuințat pentru a desemna schimbările venite din partea banilor și care au drept rezultat o scădere a puterii de cumpărare, iar termenul de deflație a fost întrebuințat pentru a desemna schimbările venite din partea banilor care au drept rezultat o creștere a puterii de cumpărare.

Revoluția semantică ce constituie una din trăsăturile caracteristice ale zilelor noastre a modificat și înțelesul tradițional al termenilor inflație și deflație. Ceea ce numesc oamenii astăzi inflație sau deflație a încetat de a mai fi o mare creștere sau descreștere a ofertei de monedă, desemnând consecințele inexorabile ale acestor fenomene, adică tendința generală de creștere sau reducere a prețurilor bunurilor și a ratelor salariale. Această inovație nu este nicidecum inofensivă. Ea joacă un rol important în stimularea predilecției populare către inflație.

În primul rând, nu mai există nici un termen care să însemne ceea ce însemna inflația. Este cu neputință să ne împotrivim unei politici pe care nu o putem numi. Atunci când doresc să pună sub semnul întrebării utilitatea emiterii unor cantități masive de monedă adițională, oamenii politici și scriitorii nu mai au posibilitatea de a întrebuința o terminologie acceptată și înțeleasă de către public. Ei trebuie să procedeze la o analiză detaliată a acestor politici, plină de detalii și de dări de seamă minuțioase, ori de câte ori doresc să se refere la ele – și trebuie să repete această procedură greoaie în fiecare propoziție pe care vor să o dedice acestui subiect. Deoarece politica aceasta nu are nici un nume, perpetuarea ei devine de la sine înțeleasă, ca stare de fapt. Ea se perpetuează în mod luxuriant.

Ar trebui cu toții să citim și să răscitim lungul citat de mai sus, și mai bine ar fi să facem efortul de a citi întreg capitolul dedicat monezii pe care von Mises l-a inclus în Acțiunea Umană, una dintre cele mai importante cărți scrise vreodată.

În ultima perioadă vedem cu toții variații importante ale prețurilor, inflația poartă în zilele noastre nume pompoase precum PNRR, haosul semantic și conceptual nu este defel întâmplător, von Mises ne spune în mod direct asta.

În cazul unei monede naturale, neinfluențate de intervenția guvernamentală, prețurile ar trebui să scadă căci acesta este chiar sensul progresului, devenim mai productivi și mai eficienți, producem mai ieftin și mai eficient. Așa zisa stabilitate a prețurilor înseamnă tipărire de monedă calpă care ne fură câștigurile generate de faptul că suntem mai eficienți. Scăderea constantă a prețurilor este specifică pieței libere, stabilitatea sau creșterea prețurilor este un simptom al falsificării guvernamentale a monedei.

Pe scurt, emiterea de monedă distruge puterea de cumpărare a monedei deja existente pe piață, emiterea de monedă înseamnă pur și simplu furt. Faptul că dl. Isărescu poate pretinde că emite monedă în vreme ce cu toții știm că falsificatorul de rând ne fură pur și simplu prin falsificarea monedei este parte a confuziei semantice despre care vorbea von Mises.

Emiterea de monedă este similară importului de cetățeni într-o democrație. Și într-un caz dar și în celălalt valoarea monedei existente pe piață, puterea de decizie a cetățenilor deja existenți, este diluată de moneda nou emisă, este diluată de noii veniți. Conceptele sunt simple și mereu aceleași. Încurcătura semantică este indusă voit de guvernanți și de intelectualii aflați pe statul de plată al guvernelor. Din păcate pentru noi avem de descâlcit chestiuni de semantică în vreme ce guvernanții de pretutindeni ne fură munca tipărind monedă în cantități fără precedent folosindu-se de nume și de acronime din ce în ce mai opace pentru omul de rând.

Putem cu toții vedea că pâinea de pe raful magazinelor devine pe zi ce trece mai pufoasă și mai scumpă, cei mai mulți dintre noi bănuiesc că pufoșenia pâinii este în directă legătură cu costumul bine croit al domnului Isărescu. Suntem confuzi, căci confuzia este predată științific în universitățile noastre, dar dincolo de vagă senzație că suntem grosolan trași pe sfoară nu putem spune foarte precis despre ce este vorba. Cred că von Mises ne poate ajuta să ne rânduim mai întâi cuvintele și mai apoi gândurile, să ieșim din ceață și confuzie. Ieșirea din dileme prefabricate de intelectualii guvernului este urgentă și importantă pentru fiecare dintre noi căci cu toții avem câte o istorie cu o sanda ruptă înainte de vreme, cu toții vrem să înțelegem ce ni se întâmplă.

2 Comments

  1. Catalin

    Este putin probabil ca o economie sa se dezvolte fiind ancorata intr-o masa monetara fixa cantitativ. Gandeste-te ca performanta economica duce la o cantitate suplimentara de bunuri si servicii, care au nevoie de moneda pt a fi tranzactionate. Pe de alta parte, este greu de stabilit cu exactitate ce cantitate de moneda este necesara a fi produsa intr-o unitate de timp, deoarece nu toate bunurile si serviciile suplimentare sunt tranzactionate in acelasi timp. Oricum, nici cand moneda era reprezentata de aur si argint, cantitatea nu era fixa. Cantitatea depindea de producția exploatărilor miniere care furnizau metal pretios.
    In cazul in care cantitatea de moneda ramane constanta si productivitatea economica produce bunuri si servicii suplimentare, nu înseamnă ca acestea se vor ieftini. Pretul unei mărfi depinde de dorința pietei de a o achiziționa, in niciun caz de cantitatea de moneda e istenta pe piață. Cel mult, in lipsa monedei, oamenii vor folosi alte bunuri in calitate de moneda, sau se va recurge la troc.
    Si ca sa inchei in nota optimistă, „pe termen foarte lung, suntem toți morți” (John Maynard Keynes)

    1. serf

      Mda, să zicem că aveți dreptate deși nu aveți. Sacrificați o chestiune morală – căci tipărirea de monedă este furt – de dragul creșterii economice?

      Pe de altă parte, da, sensul progresului ăsta este: o creștere a cantității de bunuri și servicii. Nu are nici un fel de însemnătate faptul că cantitatea de monedă rămâne aceeași, pur și simplu prețurile se reașează, nu trebuie neapărat să scadă. Prețurile reflectă raritatea unui bun sau a unui serviciu și cam atat. Pretul unui metru de plajă poate crește chiar dacă un prețul unui kilogram de procesoare scade. Nu avem cum ști. Dar efectul Gresham, furtul, clica politică interesată de tiparnița de bani dispar. Câștigă doar cei productivi și harnici.
      În rest observ că nu aveți in vedere progresele în metalurgie și informatică. Putem să plătim cu cardul în micrograme de aur etc, acesta fiind conecta la un cont în aur. Putem emite monedă subdivizionară care să conțină pe lângă alte metale și o cantitate infimă de aur. Este o plajă vastă de soluții, nu vrem să le vedem pentru că suntem intersați să fim cât mai aproape de tiparnița de bani. Și da, aveți dreptate, există minerit dar există și întrebuințări industiale ale aurului dar nu au nici un fel de legătură cu chestiunile de care discutăm aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.