Fără concluzie despre libertate și despre putere

Despre Libertate

Domnul Alexander Lukashenko – dictatorul preferat al iubitorilor de mască – tocmai a participat la un concurs de ski împreună cu fiul dumisale. Ar fi fost simplu ca dl. Lukashenko să fi câștigat un concurs de ski alpin, tocmai ce s-a întors de la un antrenament exclusiv împreună cu domnul Putin. Proaspăt întors din munții înalți ai Rusiei dl. Lukashenko n-ar fi avut probleme să câștige un concurs desfășurat pe dealul Raubichi – singurul deal aflat în Belarus, o țară a câmpiilor nesfârșite, o țară în care altitudinea maximă este de 345m. Dar nu, dl. Lukashenko a ales să participe împreună cu fiul dumisale și cu echipa olimpică belarusă – multiplă campioană olimpică – la un concurs de biatlon. Se subînțelege că dl. Lukashenko – altminteri un om ușor supraponderal de 67 de ani – a câștigat concursul în timp ce fiul dumisale a ieșit pe locul doi. Sau poate că dl. Lukashenko n-a câștigat, situația este oarecum neclară. Totuși, Lukashenko junior a ieșit pe locul doi – dar cum ar putea fi oare pe locul doi după altcineva decât Lukashenko senior?!

Desigur cele de mai sus sunt specifice până la caricatură unei dictaturi, dar este oare Belarus o dictatură? Căci laolaltă cu pozele avându-l în frunte pe dl. Lukashenko, cu echipa campioană olimpică pe urmele dumisale, vedem poze cu oameni veseli, cu oameni fără mască (nu există măști obligatorii, isterie de masă, arest în masă la domiciliu pe timp de noapte etc în Belarus) bucurându-se de soare, de zăpadă bucurându-se de libertate – din ce în ce mai inaccesibilă în Occident. Da, într-adevăr bielorușii nu sunt liberi să câștige orice competiție în care alege să participe dl. Lukashenko, sunt bătuți, arestați sau chiar uciși dacă încearcă să câștige competițiile la care dl. Lukashenko este parte dar sunt liberi să facă orice altceva.

La fel ca și dl. Lukashenko și dl. Iohannis este mare iubitor de ski. Spre deosebire de dl. Lukashenko, dl. Iohannis pare a nu avea prostul gust să participe la concursurile skiorilor profesioniști și are suficient simț al ridicolului pentru a nu dori să câștige astfel de concursuri. Da, românii nu trebuie să se străduiască să piardă concursurile la care dl. Iohannis alege să participe, dar românii nu sunt liberi să se bucure de aerul de munte, românii nu pot ieși din case atunci când pur și simplu vor să iasă din case. Este oare dictatură în România sau în Belarus?

Da, bielorușii sunt norocoși, în Belarus puterea e deținută de bătăușul clasei, ce am putea spune altminteri despre dl. Lukashenko? Dar nu este oare dl. Lukashenko de mii de ori preferabil puterii degenerate, tiranice și difuze deținute nominal de dl. Iohannis? Deși ar ajuta să citim Hoppe, nu trebuie neapărat să avem o perspectivă austriacă asupra societății pentru ca din cele de mai sus să înțelegem că libertatea este cu totul altceva decât libertatea de a ne alege tiranul, ar trebui să înțelegem că este bine să avem competiție dar că aceasta este dăunătoare atunci când premiul este puterea politică tocmai pentru că învingătorii unei astfel de competiții tind să fie cele mai periculoase dintre personajele ce-au început-o. Privind la domnii Lukashenko și Iohannis pe pârtia de ski ar trebui să înțelegem că putem fi liberi chiar dacă nu putem spera să ajungem vreodată în poziții de putere politică. Chiar să nu putem fi liberi decât dacă participăm la cursa pe skiuri sau la oricare altă cursă organizată de dl. Lukashenko? Chiar să nu putem fi liberi decât dacă votăm sau dacă candidăm pentru vreo funcție politică?

Noi liberalii clasici avem o relație specială cu libertatea căci este valoarea noastră supremă, am încercat mereu să o înțelegem, am încercat să o cuantificăm, să o măsurăm cu acribie contabilă, adesea meritând zâmbetele pline de compasiune ale prietenilor conservatori. Da, sunt conștient că indicele Gini este 25,2 în Belarus arătând că societatea belarusă este printre cele mai egalitariste din lume în vreme ce în România este de 36, noi românii fiind undeva pe la jumătatea clasamentului. Sunt conștient că indicele Fraser ne arată că Belarus este între țările cel mai puțin libere din lume, fiind pe locul 116, în vreme România se află pe un foarte onorabil loc 23 (în scădere), fiind una dintre cele mai libere țări din lume. Sunt la fel de conștient că indicele libertății economice propus de Fundația Heritage arată că România este o țară moderat liberă (locul 43 și în scădere), în vreme ce Belarus este tot o țară moderat de liberă dar pe locul 95 din mai bine de 160 de țări.

Calculele ne arată că noi românii suntem liberi și că bielorușii sunt oprimați. Totuși simt cu fiecare respirație că noi românii, că noi occidentalii, avem parte de un regim pur și simplu totalitar, de un regim de o tiranie nemaiîntâlnită în istorie cu posibila dar improbabila excepție a totalitarismului comunist și aș descrie situația din Belarus ca fiind una din puținele oaze de libertate rămase în Europa.

Cum am ajuns la astfel de discrepanțe? Da, știu, un conservator atent la greșelile noastre – ale liberalilor clasici – ar replica că libertatea are ceva inefabil, că este dincolo de calcul, că în cele din urmă putem estima doar libertatea economică – indicele Gini, Fraser sau Heritage nu pretind a face altceva. Replica conservatoare ar fi că libertatea economică nu este o aproximare suficient de bună, acoperitoare pentru întregul spectru al libertății, că ne-am concentrat asupra libertății economice pierzând din vedere însăși libertatea.

Despre Putere

Cred că merg de mai bine de 40 de ani în zona dintre Portița și Vadu, undeva între Deltă și Marea Neagră. Este o fâșie îngustă de nisip, un loc al libertății absolute, mă amuză să mă joc jocul primordial al oricărui liberal clasic de fiecare dată când îmi pun cortul în zonă. Homesteading a ajuns să fie și jocul celor mici care, atunci când apar vecini care ne tind să ne violeze intimitatea, pornesc să se joace până când nisipul aruncat vertical în sus dar neatent purtat de briză-i învinge pe intruși.

În afară de apă, nisip și țânțari există și un magazin sătesc, adesea alergăm sau mergem cu bicicletele până acolo.

Era astă vară devreme în iunie, portul măștii era deja obligatoriu în interiorul propriilor clădiri. Eram cu cei mici în magazin, cumpăram pâine și lapte, singurele alimente pentru care părăseam plaja. Desigur, nu purtam mască, nimeni nu purta mască, ideea de mască era ridicolă până când în magazin a intrat o copie ușor mai soioasă decât originalul, un personaj care semăna de la coamă până la tenișii maoiști cu dl. Cernea. Desigur personajul purta mască, i-a cerut și vânzătorului să poarte. Am scăpat doar pentru că vorbeam nemțește cu copiii, presupun că întruchipam idealul ușor ciobit al noului venit.

Incidentul a fost revelator, setea de putere a apărut în toată splendoarea ei, mi-a fost limpede ce va urma. Până să văd spectrul domnului Cernea în magazinul sătesc din Vadu, nu credeam că stânga pură și dură – incapabilă de igienă personală, politețe, maniere, rigoare, cunoaștere și disciplină – va avea suficientă voință pentru a folosi masca etc în vederea distrugerii libertății. M-am înșelat, pur și simplu setea de putere i-a disciplinat pe dezordonați, ordura umană se dezinfectează regulat, ultima minciună statistică ține locul de cunoașterii fără ca cineva să observe impostura.

Ludwig von Mises a scris poate cea mai importantă carte publicată în cursul secolului XX pornind de la o axiomă de necontestat. Acțiunea Umană – o carte de 1000 de pagini – tocmai de la asta pornește: de la premisa că oamenii acționează, o axiomă de necontestat căci de îndată ce încercăm să o negăm acționăm, negarea însăși fiind desigur o acțiune. În Acțiunea Umană von Mises creează o teorie economică coerentă, o superbă arhitectură a libertății.

Totuși, încă de la primele pagini von Mises ne avertizează, avertisment pe care până acum nu l-am băgat suficient în seamă, că:

Obiectul de studiu al praxeologiei este acțiunea umană. Ea se ocupă de omul care acționează, nu de omul transformat într-o plantă și redus doar la o existență vegetativă.”

Stânga politică nu a produs vreodată o replică credibilă la Acțiunea Umană, faptul că nu suntem cu toții austrieci este oarecum similar faptului că prea puțini dintre noi pot rezolva ecuații diferențiale. Și tocmai de aceea replica stângii a fost insidioasă și neconstructivă. Dacă Marx pretindea că-l celebrează pe omul muncitor, stânga neomarxistă este stânga omului vegetativ, a omului căzut în propria contemplare, a omului căzut în degenerare și păcat, în sexualitate degenerată și sterilă, este stânga omului căzut până la punctul în care eventuala acțiune își pierde orice raționalitate. În lipsa unei replici raționale stânga a devenit ideologia iraționalului de tot soiul. Iar dacă nu putem fi cu toții vegetale, degenerați, păcătoși, incapabili de acțiune rațională atunci trebuie măcar să facem ca acțiunea rațională să devină crimă, respirația păcat, normalitatea trebuie taxată până când rentabilitatea anormalității devine axiomatică pentru fiecare dintre noi. Căci ce altceva este suprimarea respirației noastre și a acțiunilor noastre productive? Taxarea carbonului produs de fabricile noastre trebuia să ne fi pregătit pentru taxarea propriei respirații, apologia homosexualității și a viciilor conexe trebuia să ne fi pregătit pentru denunțarea raționamentului matematic, am fost de bună credință și nu am văzut că replica stângii este una eristică și nihilistă, că este o replică pur și simplu diabolică.

Liberalii tind să fie oameni civilizați, constructivi și raționali. Și tocmai de aceea suntem oarecum naivi în chestiunea totalitarismul de stânga contemporan, ne este dificil să concepem că există printre noi personaje care aleg să piardă în speranța de a le provoca și altora pierderi. Fanatismul măștii, al vaccinării, promovarea frenetică a homosexualității, vegetarianismului și mai nou a tras-sexualității, a nihilismelor de tot soiul sunt măsura neputinței de a găsi un răspuns constructiv la acțiunea umană și la consecințele acesteia. Nu sunt sigur că dacă ne cufundăm privirea în abisul în care stânga ne obligă să ne uităm vom rămâne liberali, cel mai probabil vom fi obligați să găsim în credință un sprijin rațiunii noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.