Vocea stridentă a libertății

Modul în care libertatea a fost sacrificată pe altarul virusului chinezesc în decursul anului 2020 nu prea lasă loc de speranță și optimism, nu văd ca nimic bun să se fi întâmplat în cursul anului trecut. Singura chestiune oarecum pozitivă rezultată din dezvoltările anului trecut este legată de faptul că acum putem ști în cine putem și în cine nu putem avea încredere, virusul chinezesc a fost hârtia de turnesol care i-a separat pe cei care au fost de partea libertății de restul politicienilor. Am văzut în sfârșit cât de puțini sunt cei care iubesc libertatea, am văzut că adeseori aceștia sunt cu totul alți oameni decât cei de la care ne așteptam să-și folosească cunoașterea dobândită în cursul carierei profesionale și prestigiul în apărarea libertății. Sunt puțini cei care au luat apărarea drepturilor noastre, sunt foarte puțini cei care au încercat să stăvilească valul de propagandă, minciună și prostie menit să înăbușe libertatea și normalitatea vieții noastre zilnice. Oricâte rezerve de natură estetică și nu numai am avea față de AUR, oricât de îndreptățite ar fi acestea, marele merit al celor de la AUR este că ne-au arătat că există încă oameni care au suficient caracter pentru a se opune, că există încă oameni pentru care libertatea este importantă. Putem să avem oricâte rezerve vrem de natură estetică și de civilizație despre tipul de discurs a doamnei av. Soșoacă dar atunci cânt libertatea și normalitatea vieții zilnice sunt în balanță cred că ne putem depăși reținerea estetică pentru a o regăsi doar după ce drepturile și libertățile noastre vor fi în siguranță. Și chiar și când vom fi redevenit liberi, nu este cazul să uităm că atunci când a fost greu AUR – inclusiv av. Șoșoacă – a țipat strident și în gura mare lucruri ce-am fi vrut cu toții să spunem. Este doar vina noastră, a celor cărora ne place un menuet faptul că n-am fost în stare să fim corecți și rectilinii, nu este vina iubitorilor pătimași ai tangoului faptul că au fost practic singurii care s-au ridicat în apărarea libertății. Putem avea rezerve estetice față de tangou dar nu mai avem dreptul moral să avem rezerve de altă natură față de AUR. Dimpotrivă, ar trebui să ne alăturăm celor care iubesc libertatea chiar dacă o vom face în ritmuri ce ne sună oarecum barbar.

Libertatea nu a fost slujită în 2020 de vreun patron pe bani publici al artei – în care a crezut că se cuvine să includă ponei roz – asta deși cunoașterea fizică și statistică a materiei nu-i lipsește personajului în cauză. Nu a fost în slujba libertății nici vreun doctor în teologie la Oxford, dimpotrivă acesta a preferat să scrie alături de deținătorii noului adevăr în varianta românească de rit globalist a Pravdei deși unui doctor în teologie nu se poate să-i fi scăpat nașterea noii religii lipsită de pietate și Dumnezeu ocazionată de episoadele de hapciugripă prin care trecem. Nu au fost de partea libertății nici abonații la jacuzzi pe bani publici și nici atâția alții de la care ne-am fi putut aștepta să prețuiască libertatea.

De partea libertății au fost si asta este dincolo de orice dubiu căci au avut voci stridente, tari și răspicate cei de la AUR. Cred că se cuvine să punem deoparte eventualele rezerve estetice, se cuvine să le recunoaștem meritele, cred că se cuvine ca, în măsura în care suntem în stare, să ne alăturăm celor care sunt de partea a ce-a mai rămas din libertatea noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.