Socialism contra socialism

I Colapsul socialismului de tip sovietic

În 2020 am închis paranteza deschisă în 22 decembrie 1989, în anul 2020 am renunțat practic la libertate. Pentru a înțelege cum putem redeveni liberi cred că este important să înțelegem colapsul regimului comunist petrecut în 1989, să înțelegem cauza care a făcut ca, după ce a ucis o sută de milioane de oameni, comunismul să dispară aproape de la sine în anul 1989. Nu minimizez importanța eroismului oamenilor – căci eroismul ne va fi necesar pentru a ne recâștiga libertatea – care au ieșit pe străzi în 1989 fie în Germania, Ungaria și mai ales în România dar în trecut astfel de revolte au fost înăbușite în sânge fără mari probleme de regimurile comuniste de pretutindeni. Ce a fost totuși diferit în 1989?

Faptul că domnul Gorbaciov, liderul suprem al comunismului, crede că sistemul comunist a căzut din pricina serialului Dallas în vreme ce guvernele europene distrug într-o cadență fără precedent capitalismul, faptul că mulți dintre colegii mei de liceu cred că egalitarismul comunist s-a prăbușit din cauza restricțiilor impuse muzicii rock ar trebui să ne facă să ne punem întrebări asupra naturii evenimentelor din ’89. Chiar să credem că un regim care a omorât o sută de milioane de copii, femei și bărbați, un regim care ne-a trimis în închisori, în lagăre sau domicilii forțate bunicii și străbunicii să se fi prăbușit din cauza unui serial american de calitate îndoielnică sau din cauza muzicii rock? Nu cumva explicația oferită de dl. Gorbaciov ascunde un adevăr la care ar trebui să nu avem acces? Nu cumva muzica rock nu are legătură cu prăbușirea comunismului ci este o explicație facilă care ne permite să nu căutăm cauze mai profunde tocmai pentru a putea devaliza în voie și fără restricții de natură morală economia românească?

Actualii liceeni cred că un argument bine structurat, o frază complexă pronunțată cu o reminiscență de dicție sau pur și simplu scrisă corect gramatical este comunistoidă, că rigoarea sau politețea, o ținută decentă, că respingerea cinismului, o credință într-un ideal de orice fel sunt manifestări dublu plus comuniste. Feministele de tip USRetc echivalează comunismul cu legislația pro viață. Așa să fie oare?! Toate cele de mai sus nu ne arată decât că a înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie ’89 este important, că a înțelege ce s-a întâmplat în decembrie 1989 este cu adevărat important pentru modul în care am ajuns să ne trăim viețile în decembrie 2020.

Să recapitulăm puțină istorie: capitalismul a apărut în zonele cu jurisdicții laxe sau în zone în care se suprapuneau mai multe jurisdicții care puteau fi manipulate una împotriva celeilalte. Nu Franța centralizată este locul în care a apărut capitalismul ci Italia de Nord, Țările de Jos sau Nordul Hanseatic și aici trebuie inclusă Republica Novogorod de acum aproape un mileniu, o dezvoltare atât de apropriată tradiției noastre ortodoxe. Apariția capitalismului, contrar celor învățate la școala publică, nu are legătură cu colonialismul, capitalismul fiind mult anterior și neavând legătură cauzală cu fenomenul colonial, apariția capitalismul este aflată în legătură cauzală directă cu libertatea politică, mai exact cu fragmentarea politică adică și mai precis cu posibilitatea capitalului de a migra spre jurisdicții din ce în ce mai prietenoase. Geniul primilor capitaliști a fost să pună diverșii principi, episcopi, duci sau regi în competiție economică votând cu picioarele adică părăsind împreună cu capitalul pe care-l dețineau jurisdicțiile restrictive în favoarea unora din ce în ce mai prietenoase.

Piața liberă, nerestricționată de reglementări guvernamentale, a rămas de acum aproape un mileniu o fantastică mașinărie de produs bunăstare. Bolșevicii, comuniștii ruși erau conștienți de asta atunci când, imediat după lovitura de stat prin care au preluat puterea în Rusia, au interzis relațiile de piață. Deloc surprinzător – inclusiv pentru comuniști – penuria și foametea instaurate o dată cu regimul comunist au durat până la căderea acestuia, cu posibila excepție a perioadei de suspendare a socialismului economic din timpul NEP (1922-1928).

Provocarea lansată de bolșevici – de comuniștii ruși – nu a rămas fără răspuns din partea profesiunii economice. Ludwig von Mises un discipol al lui von Böhm-Bawerk – un economist care deja produsese o critică devastatoare a operei lui Marx – reacționează în 1922 la revoluția bolșevică scriind o mică carte numită Socialismul. O analiză economică și sociologică. Von Mises demonstra imposibilitatea calculului economic în socialism arătând că eșecul economiei socialiste va fi cauzat de haosul calculațional inerent ideii socialiste.

Cu alte cuvinte von Mises ne arată faptul că în socialism nu există prețuri de piață ci doar prețuri stabilite administrativ ceea ce duce la imposibilitatea de a lua decizii raționale într-o economie socializată.

Economiștii comuniști au încercat fără succes să găsească argumente pentru a invalida teza lui von Mises, au încercat inclusiv argumentul cibernetic atât de la modă chiar și astăzi în rândul noilor comuniști de tip USR.

Fără a avea neapărat o legătură directă cu dezbaterile economice cauzate de cartea lui von Mises în aceeași perioadă domnii Stalin (Ioseb Besarionis dzе Jughashvili) și Troțki (Lev Davidovich Bronstein) au dezbătut cu consecințe până în zilele pe care le trăim azi dacă construcția socialismului ar trebui să purceadă într-o singură țară (Rusia devenită mai apoi Uniunea Sovietică) sau dacă o revoluție proletară mondială n-ar trebui să instaureze comunismul la nivel mondial. Dl. Stalin a câștigat cu metode specifice dezbaterea cu dl. Troțki doar pentru a pierde lupta cu piața liberă exact în modul descris de von Mises 67 de ani și o sută de milioane de morți mai devreme. Domnul Troțki a pierdut lupta cu domnul Stalin dar discipolii săi au înțeles că pentru ca societatea comunistă să poată să funcționeze piața trebuie abolită nu doar într-o țară ci global, că jurisdicțiile trebuie să devină omogene. Desigur, instalarea comunismului la nivel planetar nu rezolvă problema haosului calculațional așa cum o pune von Mises ci doar face orice comparație imposibilă, face imposibil ca oamenii să voteze cu picioarele alegând libertatea și raționalitatea pieții libere. Este inutil să ne riscăm viețile trecând Dunărea înot spre Iugoslavia sau să riscăm să murim încercând să sărim peste Zidul Berlinului dacă și în Iugoslavia sau dincolo de zid ne așteaptă societăți similare cu cele din care-am plecat. Acesta este motivul pentru care stânga de pretutindeni este în favoarea proiectelor centralizatoare de tipul Uniunii Europene și acesta este motivul corect pentru care liberalii clasici și conservatorii ar trebui să fie mereu în favoarea fragmentării politice și monetare.

Având în vedere cele de mai sus istoria comunismului ca și cea a zilelor noastre devine o prea lungă notă de subsol a unei cărți bine scrise de von Mises în 1922.

În decembrie 1989 a căzut comunismul, a fost declarat falimentul sistemului comunist. Comunismul nu a căzut în anii ’50 când ucidea o sută de milioane de oameni de la Atlantic la Pacific ci a căzut în 1989 atunci când a devenit evident pentru oricine și în special pentru nomenclatura comunistă – mare iubitoare al serialului Dallas după cum ne informează dl. Gorbaciov – faptul că performanțele economice ale sistemului comunist sunt inferioare nivelului de bunăstare posibil sub un regim de piață liberă. Ce nu a fost la fel de evident pentru toată lumea este motivul pentru care economia comunistă a trebuit să fie hrănită cu viețile a o sută de milioane de oameni pentru a putea funcționa submediocru, anume pur și simplu imposibilitatea de a face calcul economic în socialism.

Amețiți de sărăcie și orbiți de bogăția pe care o întrezăream în filmele domnului Schwarzenegger nu am stat prea mult să medităm la cauzele care au dus la colapsul regimurilor comuniste în 1989. Ajutorul cu totul dezinteresat oferit de domnul Gorbaciov care ne-a îndemnat să facem tetrapiloctomia serialului Dallas pentru a găsi cauza colapsului regimului pe care l-a reprezentat nu ne-a fost deloc de folos. Defel n-a fost de ajutor nici diagnosticul pus de un prim ministru postdecembrist – fiu al unui bolșevic venit în România urmând dâra de sânge lăsată de marșul victorios al tancurilor sovietice – care ne-a lăsat să credem că industria românească ar fi un morman de fiare vechi. Nu fost un diagnostic dezinteresat, a fost un diagnostic care ne-a oferit pretextul de care-am avut nevoie pentru a jefui și distruge industria românească. Căci industria românească nu a fost un morman de fiare vechi, n-a fost astfel nici industria sovietică, cea est germană, poloneză sau cehoslovacă. Deși elitele intelectuale au fost sistematic masacrate în spațiul comunist geniul ingineresc sau creativitatea științifică nu au dispărut, din punct de vedere pur tehnic industria blocului comunist nu a fost cu necesitate inferioară tehnologic industriei vestice. Argumentul lui von Mises este diferit, practic von Mises sau von Hayek ne spun că o industrie, o economie nu sunt exclusiv medii tehnice sau administrative (manageriale), că nu trebuie să confundăm economia cu tehnologia. O economie este în primul rând un mediu antreprenorial. Căci doar un antreprenor – adică un proprietar – poate stabili prețuri de piață, asta nu o poate face nici un inginer, nici un administrator și nici măcar un director de întreprindere. Economia socialistă era în faliment în 1989 tocmai pentru că nu existau antreprenori și pentru că era condusă de birocrați-directori sau de ingineri. Este în întregime posibil ca întregi sectoare economice de pe cuprinsul blocului comunist să fi fost mai moderne tehnologic decât corespondentele aflate în tările vestice dar asta nu înseamnă că toate aceste conglomerate tehnologice produceau bunăstare și nu consumau mai multe resurse decât aveau să producă vreodată, imposibilitatea alocării raționale a resurselor fiind o consecință imposibilității calculului economic. În absența posibilității de a face calcul economic chiar dacă comunismul estic ar fi folosit tehnologie extraterestră în procesele de fabricație tot faliment ar fi dat pentru simplul motiv că nu ar fi putut face calcul economic dar asta nu înseamnă că tehnologia respectivă trebuia vândută la preț de fier vechi și mai ales nu înseamnă că un antreprenor – adică un proprietar privat – nu ar fi putut rearanja în mod rațional respectivele echipamente pentru a produce bunăstare.

În loc să căutăm cât mai curând proprietari echipamentelor din care consta așa zisa proprietate socialistă pentru a o ajuta să devină o economie de piață am păstrat ambiguitatea asupra formei de proprietate tocmai pentru a putea vinde în folos propriu, la prețuri de fier vechi – căci ce alt preț ar fi putut avea bunurile de capital (adică utilajele industriale) dacă nu avem prețuri de piață? – echipamentele construite în socialism. Lipsiți de credința bunicilor noștri, lipsiți de cunoaștere economică am făcut toate greșelile pe care le-am putut face, nu cred să fi ratat vreuna. În partea a doua a acestui text vom descoperi că și vesticii au făcut greșeli surprinzător de asemănătoare celor făcute în est, greșeli care în prezent conduc la disoluția economiei occidentale.

II Colapsul socialismului în lumea occidentală

Dacă noi esticii am făcut greșeli – iar în prima parte a acestui text am descris greșeli majore – nici occidentalii nu au stat departe de eroare. Dacă eroarea comunismului estic era legată de natura materialistă a ideologiei comuniste, de negarea rolului antreprenorului în economie, practica economiei comuniste confundând economia cu un soi de înțelegere tehnologică a proceselor de fabricație, eroarea vesticilor a fost simetrică. Lipsiți de constrângerea rigorii ideologice precum în est dar animați de același egalitarism ca și colegii lor estici, economiștii vestici au eliminat antreprenorul din economie și au pus în centrul activității economice diverse epifenomene, chestiuni tehnice care țin de finanțarea activităților într-o economie avansată. După închiderea ferestrei de convertibilitate în aur a dolarului operată de președintele Nixon acum jumătate de secol, socializarea monedei a erodat și apoi distrus economia reală în lumea occidentală. Decenii la rând – este vorba de o jumătate de secol deja – cei care au operat și operează jocul de sumă nulă al monedei fiduciare au putut recruta cele mai strălucite minți din universități și licee în defavoarea sectoarelor cu adevărat productive ale economiei reale tocmai datorită potențialului de redistribuire a proprietății pe care moneda fiduciară îl are ca urmare a efectului Cantillon. Stagnarea și apoi decăderea economică dar și morală au fost consecințe firești, nu trebuie să fim experți în economie pentru a înțelege ce se întâmplă atunci când premiantul clasei nu vrea să caute soluția fuziunii nucleare în industrie ci vrea să lucreze într-o bancă de investiții sau pentru orice alt falsificator de monedă care-i cere să vină în costum la slujbă. Nu trebuie să fim experți în economie pentru a înțelege că atunci când tiparnița de bani distruge 98% din valoarea inițială – adică ante 1913 – a dolarului, deținătorii de capital se refugiază în rentă și corupție politică lăsând deoparte munca grea și proiectele de lungă durată.

Dacă în est nu am avut acces la literatură economică de calitate, dacă elita est europeană a fost decimată periodic, elitele vest europene nu au avut astfel de probleme. Pur și simplu nu i-a împiedicat nimic și nimeni în afara propriei decadențe și a propriilor convingeri egalitariste să studieze și să învețe inclusiv din ce se întâmpla de partea nefavorabilă a Cortinei de Fier.

Observând socializarea tot mai accentuată a societăților occidentale, dezvoltarea unor corporații multinaționale de dimensiuni din ce în ce mai mari Rothbard – cel mai proeminent dintre discipolii americani ai lui von Mises – duce argumentul imposibilității calculului economic mai departe arătând că, chiar dacă economia nu este complet socializată, orice entitate guvernamentală, mai precis orice entitate monopolistă guvernamentală sau privată produce propriile insule de iraționalitate economică. Importanța argumentului lui Rothbard nu poate fi supraestimată căci ne arată că economiile socialisto-corporatiste occidentale au aceleași probleme structurale precum cele care au dus la colapsul economiilor comuniste din est iar destinația finală a economiei occidentale nu poate fi alta decât cea a economiilor socialiste din est. Practic în absența unor reforme profunde care să desocializeze, derereglementeze, demonopolizeze etc mediul economic, în absența unor reforme care să permită renunțarea la moneda fiduciară și emergența unor monede naturale, economiile socialisto-corporatiste vestice sunt în aceeași situație precum au fost cele socialiste din est tocmai pentru că din așa zisul calcul economic a fost eliminată orice componentă antreprenorială, calculul economic devenind în cel mai bun caz un soi de alchimie administrativă și politică.

Falimentul economiilor socializate din vest se petrece sub ochii noștri la 31 de ani după falimentul socialismului est european pentru simplul motiv că în est am fost mai socialiști decât vesticii dar și pentru că, rămași fără competitorii est europeni, vesticii au crezut că pot adopta fără consecințe politici din ce în ce mai socialiste accelerând din ce în ce mai mult căderea propriilor economii. Desigur occidentalii se vor strădui să evite declararea falimentului, vor trage de timp ca și până acum accelerând emiterea de monedă, legiferând pentru a încătușa și mai strâns mâna invizibilă a pieței, vor face tot în afară de ce este necesar și obligatoriu să facă pentru a se salva de la instaurarea unui regim comunist asemănător celui din care noi românii am scăpat acum 31 de ani. Căci vesticii știu prea bine că desocializarea și revenirea la un regim al proprietății private, dereglementarea și reinstaurarea logicii economice contrazice religia egalitaristă pe altarul căreia urmează a fi sacrificată societatea occidentală.

Este un privilegiu îndoielnic acela de a fi parte a unei generații care este martora falimentului mai mult sau mai puțin mascat de seriale precum Dallas în est cât și de pandemii sau revoluții ecologiste în vest. Ironia este că noi românii suntem în situația aproape hilară – nu este tragică ci doar hilară pentru că a stat în puterea noastră să ne schimbăm destinul – de a fi de partea proastă a falimentului atât acum 31 de ani dar și astăzi. Într-o economie de piață nerestricționată un faliment este întotdeauna și speranța unui nou început căci, așa după cum ne învață von Mises, bunurile de capital pot fi rearanjate de un nou antreprenor într-o configurație mai rațională, într-una care să producă bunăstare și nu pierdere. Din păcate însă, acest din urmă faliment prin care trecem în prezent nu va fi urmat de o renaștere ci de o încremenire în mizerie economică tocmai pentru că elitele occidentale au învățat temeinic lecția egalitaristă predată de dl. Troțki acum exact 100 de ani: comunismul trebuie instaurat global și nu doar într-o singură țară, piața trebuie abolită pretutindeni și nu doar pe alocuri, raționalitatea economică trebuie cu totul suprimată căci orice insulă de raționalitate ar aduce după sine colapsul egalitarismului mondial.

1 Comments

  1. Pingback: Next Generation EU sau dincolo de bine și de rău | Ziua libertății fiscale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.