Evenimentele din ’89, familia Ewing și domnul Gorbaciov

Cred că este în natura umană să avem nostalgia unui comunism natural căci este în legea firii ca mezina familiei noastre în vârstă de doi ani să primească conform nevoilor ei în vreme ce la fel de firesc este ca părinții să muncească fiecare după posibilități pentru a satisface nevoile copilei lor mai mici. Legitimitatea comunismului în familiile noastre este indiscutabilă, atacul progresiștilor USRetc asupra familiilor noastre nu face decât să submineze singura legitimitate posibilă ideilor comuniste.

Dincolo de nostalgia copilăriei este însă timpul să înțelegem ce s-a întâmplat acum 31 de ani, cred că este foarte important pentru modul în care ne raportăm la ziua de azi să înțelegem cine a dat faliment în decembrie ’89 indiferent dacă eram sau nu conștienți de acest faliment atunci când am ieșit în stradă acum 31 de ani.

Faptul că domnul Gorbaciov, liderul suprem al comunismului, crede că comunismul a căzut din pricina serialului Dallas în vreme ce guvernele europene distrug într-o cadență fără precedent capitalismul, faptul că mulți dintre colegii mei de liceu cred că egalitarismul comunist s-a prăbușit din cauza restricțiilor impuse muzicii rock ar trebui să ne facă să ne punem întrebări asupra naturii evenimentelor din ’89. Actualii liceeni cred că un argument bine structurat, o frază complexă pronunțată cu o reminiscență de dicție sau scrisă corect gramatical este comunistoidă, că rigoarea și politețea, o ținută decentă, că respingerea cinismului, o credință într-un ideal de orice fel sunt manifestări dublu plus comuniste în vreme ce feministele de tip USRetc echivalează comunismul cu legislația pro viață. Așa să fie oare?! Toate cele de mai sus nu ne arată decât că a înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie ’89 este important, că a înțelege ce-am făcut în decembrie 1989 este cu adevărat important pentru modul în care ne trăim viețile în decembrie 2020.

În decembrie 1989 a picat comunismul, a fost declarat falimentul sistemului comunist. Comunismul nu a căzut în anii ’50 când ucidea o sută de milioane de oameni de la Atlantic la Pacific ci a căzut în ’89 atunci când a devenit evident pentru oricine și în special pentru nomenclatura comunistă faptul că performanțele economice ale sistemului comunist sunt inferioare nivelului de bunăstare posibil sub un regim de piață liberă. Oricât de greu de acceptat ar fi pentru bunicii noștri care au trecut prin închisori sau domicilii forțate faptul că nu sacrificiile lor au distrus comunismul ci faptul că acesta a fost distrus de legile implacabile și imuabile ale științei economice de dragul copiilor noștri trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat cu adevărat în 1989. Trebuie să redescoperim atât scepticismul conservator față de natura umană cât și încrederea pe care ar trebui să ne-o dea liberalismul clasic și în special școala austriacă de economie în natura științei economice, în faptul că întotdeauna aceasta va avea ultimul cuvânt oricât de multe vieți am încerca să sacrificăm în numele unor ideologii care în numele egalitarismului vor încerca să pună între paranteze logica economiei de piață.

Da, dl. Gorbaciov are parțial dreptate. Casetele video sau antenele de satelit la care aveam acces în special prin intermediul colegilor ai căror părinți făceau parte din nomenclatura comunistă ne-au arătat fără dubiu că piața liberă poate asigura un nivel de bunăstare greu sau imposibil de imaginat într-o țară socialistă, că oricât de mari erau distrugerile provocate de personaje precum dl. Schwarzenegger lumea capitalistă era incredibil de bogată iar noi – prin comparație – mizerabil de săraci. Dar bunăstarea lumii vestice este dată de faptul că de sute de ani legile economice nu sunt contrazise de legislația statelor lumii occidentale (lume în care includeam dezvoltări relativ recente precum așa numiții tigrii economici ca Singapore, Korea de Sud etc), chestiune prea puțin evidentă atunci când privim producțiile în care dl. Schwarzenegger este personaj principal.

Da, colegii mei aveau parțial dreptate. Casetele cu concerte rock arătau o lume diferită de a noastră, dar libertatea înseamnă altceva decât posibilitatea de a ne îmbrăca în haine fistichii de piele pentru a merge să scoatem sunete dezarticulate pe scenă. Libertatea înseamnă mai ales să putem să ne susținem în mod articulat punctul de vedere, înseamnă inclusiv libertatea de a denunța fenomene de masă pe care le constatăm în propria societate, de a susține cu argumente elaborate și sofisticate intelectual puncte de vedere prea puțin populare. Dacă în România comunistă muzica rock era oarecum tolerată critici precum cea operată de Allan Bloom nu ar fi fost posibile iar acest lucru ar trebui să fie revelator pentru adevărata natură a libertății. Căci, mai presus de toate libertatea înseamnă ceea ce înțelegea prin libertate von Hayek atunci când descria că pentru a ajunge în vârf un alpinist poate să nu aibă decât o cărare greu de urmat dar aceasta nu înseamnă că acolo, în miezul muntelui, omul care respiră aerul tare al înălțimii nu este liber. A face performanță în matematică, muzică cultă, fizică sau literatură presupune muncă grea iar faptul că urmăm calea bătută de înaintașii noștri nu este un simptom al lipsei de libertate ci al respectului față de propriile idealuri fie ele umane, științifice sau artistice.

De aceea cred că libertatea are prea puțin de-a face cu familia domnului Ewing Senior sau cu muzicieni îmbrăcați în piele aflați pe scenă. Tot von Hayek ne învață că extincția libertății este mereu la o generație distanță. Iar această generație este aceea pentru care înțelesul cuvântului libertate se va fi pierdut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.