Despre bani și despre stele

Există 10 la puterea 11 stele în galaxie. Părea să fie un număr uriaș. Dar nu-i decât o sută de miliarde. E mai mic decât datoria națională! Pe vremuri li se spunea numere astronomice. Acum ar trebui să se cheme numere economice.

Cam așa a fost introducerea la cursul de fizică pentru studenții în anii mici ținut de profesorul Feynman, laureat al premiului Nobel. Feynman se amuza astfel pe seama economiștilor în 1987, de atunci datoria SUA a crescut exponențial ajungând de la 900 de miliarde cât era atunci când Feynman își ținea cursul la 23.000 de miliarde de dolari în prezent.

Numerele nu au fost mereu atât de mari în economie. Punctul de inflexiune, decizia care a făcut ca numerele din economie să devină mai mari decât cele din astronomie, este hotărârea din 1971 a președintelui american Nixon de a nu mai permite convertirea în aur a rezervelor de valută deținute de guverne străine, convertibilitatea în aur a dolarului fiind o prevedere esențială a acordului Bretton Woods. Decizia președintelui american a fost determinată în mare parte de cereri de a schimba dolari în aur, un bun exemplu fiind cererea guvernului francez pentru convertirea în aur a 191 milioane de dolari.

Cum vedem, în 1971 numerele mari și foarte mari din politică și economie erau de ordinul sutelor de milioane de dolari, în 2020 astfel de cifre sunt insignifiante atunci când vorbim de politică și economie chiar și în cazul unor țări de mici dimensiuni precum România. Spre comparație România – o țară mult mai mică decât Statele Unite sau decât Franța – a împrumutat doar în cursul anului 2020 8,8 miliarde euro, 3,3 miliarde dolari și alte 2,5 miliarde euro prin eurobonduri.

Cifrele astronomico – economice care descriu funcționarea economiei românești sunt acum banale, practic toate economiile așa numit dezvoltate prezintă cifre ale deficitelor și ale datoriilor dincolo de puterea de înțelegere a unui om ce muncește pentru banii săi.

Practic din 1971 și până acum guvernele de pretutindeni au putut să creeze bani fără nici un fel de constrângeri fizice, nici măcar pornirea tiparniței de bani nu mai este obligatorie, banii sunt virtuali, biți stocați în memoria unor computere.

Banii produși din neant par la prima vedere inofensivi – ce importanță are numărul de zerouri desenat pe bancnote? – în realitate sunt un mod subtil de spoliere a unor bunuri pentru care s-a muncit cu adevărat. Mecanismul a fost pentru prima oară descris în secolul XVIII de Richard Cantillon, acum numim efect Cantillon faptul că banii produși din neant au vechea putere de cumpărare în momentul în care pătrund în economie și că și-o pierd cu fiecare tranzacție succesivă, pe măsură ce informația despre existența noilor sume se distribuie în piață. Unul dintre cei mai importanți economiști ai școlii austriece, von Hayek, compara pătrunderea monedei nou create în economie cu turnarea mierii dintr-un recipient pe o suprafață plană: mierea nu se răspândește uniform, este mai îngroșată către centru, anume către punctul în care cade pe suprafața plană.

Efectul Cantillon este explicația pentru care unui om cu minim bun simț totul îi pare acum cu susul în jos, este în bună măsură explicația pentru care este demodat și cel mai adesea imposibil să prosperăm prin muncă cinstită, explică de ce les nouveaux riches au adeseori profile morale îndoielnice și profesiuni incerte. Dacă în capitalism câștigătorii erau cei care intuiau cel mai bine cerințele consumatorilor, cei mai inovativi dintre noi, aceia care alegeau să-și servească cât pot de bine semenii, în post capitalism este suficient să avem conexiuni, să ne poziționăm cât mai aproape de centrul îngroșat al mierii, să fim printre primii care primesc moneda fiduciară nou creată. Nu creativitatea, dorința de a ne servi aproapele sau intuiția unor nevoi umane ne face bogați în secolul XXI ci poziționarea în proximitatea puterii politice, obținerea contractelor plătite cu bani proaspăt falsificați ne va face prosperi. Indiferent cât de laborioși, de inventivi, de economi, de dedicați servirii a ceea ce credem că-și doresc semenii noștri am fi nu vom putea în nici un fel câștiga competiția cu aceia care prin conexiuni politice vor avea primii acces la sumele nou create de bani. Aceștia ne vor putea cumpăra practic pe nimic munca, eforturile și creativitatea în vreme ce banii lor ne vor sublima prin simpla existență economiile pe care le-am făcut cu prețul înfrânării de la risipă și a muncii cinstite.

Efectul Cantillon explică faptul că în post capitalism nu consumatorul ci politicienii stabilesc cine câștigă și cine pierde în economie, este imposibil de subestimat influența pe care tipărirea de monedă o are asupra mediului economic și social având în vedere ritmul în care sunt creați noii bani. Implicațiile producției monedă calpă sunt vaste, este evident că modul în care funcționează economia este afectat dar afectate sunt și viețile noastre de zi de zi chiar până în cele mai mici detalii, arta, cultura, valorile dar și familiile sunt distorsionate, schimonosite, sluțite și schilodite. Folosirea tiparniței de bani într-un mod nerestricționat de constrângeri fizice este deja un fenomen bine înțeles de economiști dar artiști precum Thomas Mann ne-au făcut să înțelegem cu adevărat modul în care tipanița de bani poate răsturna valori și ierarhii, poate distruge civilizații, națiuni și familii, în cele din urmă socialismul monetar distruge tot ceea ce generațiile dinaintea noastră considerau a fi firesc, frumos și adevărat. Intelectuali aparținând școlii austriece precum Paul A. Cantor au scris nenumărate studii asupra acestei teme.

Efectul Cantillon este de multe ori mai important decât abilitățile profesionale și antreprenoriale a vastei majorități a proprietarilor de firme sau a celor mai mulți profesioniști de diverse specialități. Faptul că moneda nou tipărită pătrunde pe piață la valoare neinflaționată dă naștere unui privilegiu exorbitant primilor deținători ai banilor nou creați.

Efectul Cantillon gonflează personaje marginale în profesiunea lor și îl marginalizează pe profesionistul cu respect pentru muncă și studiu.

Efectul Cantillon gonflează firme de apartament deținute de personaje din proximitatea politicii ce ajung să fagociteze afaceri derulate corect și cu respect pentru clienți.

Nu în cele din urmă efectul Cantillon face posibil ca multinaționale fără identitate sau competențe speciale să ajungă să distrugă mediul de afaceri local țară după țară, uniformitatea dezastrului fiind mărturia lipsei de creativitate și a lipsei de interes pentru dorințele consumatorilor ce domină mediul corporatist în secolul XXI.

În această cheie le propun cititorilor acestui text să înțeleagă istoria noastră foarte recentă dar și alegerile din 6 decembrie. România se împrumută cu 1000 de dolari pe secundă, datoria publică totală a României depășind 111 miliarde euro la nivelul lunii iunie 2020.

Controlul pătrunderii în economie a acestor sume de bani va da câștigătorii și pierzătorii în anii care vin. În capitalism obișnuiam să votăm zi de zi, fiecare alegere pe care o făceam pe piața liberă stabilea cine câștigă și cine pierde, orice tranzacție, orice cumpărătură era un vot iar pentru a-l binemerita cineva muncea din greu pentru asta. Din ce în ce mai mult alegerile politice se substituie pieței, câștigătorii sunt stabiliți politic, efectul Cantillon are grijă de asta. Nu este nevoie de muncă, efort sau inventivitate pentru a câștiga, condiția necesară și suficientă succesului este conexiunea politică.

Benjamin Franklin spunea că democrația este atunci când doi lupi și un miel votează ce să mănânce la cină. Libertatea este atunci când mielul bine înarmat contestă rezultatul votului. Mă tem că spusele lui Franklin devin din ce în ce mai adevărate pe măsură ce renunțăm la capitalism în favoarea diverselor politici socialiste. Acesta este motivul pentru care în ziua alegerilor naționale prefer activități care nu presupun să-mi bag mâna în buzunarele aproapelui meu. Mersul la biserică sau o problemă de geometrie rezolvată împreună cu copiii pot fi exemple bune de acest fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.